Anul 1989 - bătălia clanurilor din PCR (si Secu) atinge apogeul. Cuplul analfabet de la putere e din ce în ce mai singur. Acoliții schimbă tabăra într-o veselie. Grupul "dizidentului" Iliescu bagă asaltul final. Manifestațiile din Timișoara, București, Iași etc. vin ca o mănușă. Se schimbă doar jupânii, politica trebuie sa rămână aceeași. Chiar daca asta înseamnă topoare și lampașe care fac legea la Km 0 (6 luni după revoluție ). (Aproape) 30 de ani mai târziu. Situația este similară - un analfabet se agață cu disperare de putere. E din ce în ce mai singur. Fostii "aliați" il părăsesc unu cate unu. Nu mai ține nicio promisiune. Tabara "dizidenților" se pregătește de ...puciul final....Vor doar să ia ciolanul, nu să schimbe politica. Și iar, manifestațiile din țară le vin mănușă. Din păcate, însă, față de momentul '89 stăm mult mai rău. Aveam onestitatea si autoritatea lui Corneliu Coposu, șarmul si aristocratia lui Ion Rațiu s.a.m.d. ...
Ca toti romanii in floarea varstei, am aflat despre Monarhia Romaneasca doar din cartile de istorie. Asta nu m-a impiedicat sa regret perioada interbelica (cred ca singura noastra perioada cu adevarat de evolutie), sa cautionez decizia (sa-i zicem) controversata din zilele lui August 1944, sa injur spre rasarit (Alooo, RasPUTIN - pai si tezauru' nostru bre'?) si...multe altele. Totusi, destinul tragic al Regelui Mihai nu are cum sa nu te impresioneze (oriunde, oricine, oricum ai fi). Dalai Lama (un lider din care toti citeaza si cand pot si cand nu ar trebui) marturisea ca, dintre toate, desi i-a "rupt" inima, exilul este cel care l-a "facut" ceea ce este in acest moment - un adevarat lider spiritual. Inchis in palatul din orasul interzis, i-ar fi fost extrem de greu sa se conecteze la semenii lui asa cum a facut-o din Dharamshala (locul unde s-a stabilit dupa ce a fost exilat din Tibet). Poate fi o comparatie fortata - insa eu cred ca Regele Miha...