Uman

Am tot scris si am sters mesaje. Nu stiam cum sa ma exprim si m-a ajutat un prieten. Mi-a dat ideea salvatoare. Aaa...dar intai legat de ce anume (ca am uitat sa precizez subiectul).

De ce, noi oamenii, simtim atat de multe si "ne doare" sau "ne bucura" atat de tare un anumit lucru? De ce simtim nevoia sa complicam lucrurile doar pentru a vedea "CE SIMTIM"? Analizam, sintetizam, discutam, ne confruntam parerile reciproc pentru a clarifica "CE SIMTIM". De ce?

Ei - primul raspuns - ca suntem o fiinta evoluata si avem simtaminte si gandire. Aiurea! Suntem niste primate care ne ranim reciproc si nu stim sa ne bucuram de ce avem!

Ne batem joc de sentimente, ne credem "destepti", ne gandim "lasa ca ii arat eu" sau, dupa, "na ca i-am aratat, am fost inflexibil, na!". Luam decizii irationale (cica suntem fiinte rationale ?!?), nu putem sa ne mentinem starea de bine pe care ne-am creat-o, distrugem mediul (uman) inconjurator doar ca nu stiu ce nu ni s-a parut corect, nu stiu ce dubii am avut sau nu stiu ce nu ni s-a parut ca a facut celalalt.

Beneficiem de "darul" vorbirii si il folosim ca sa ne atacam reciproc, sa ne ranim si sa ne dam "tari si mari". Nu stim sa-l folosim corect decat dupa ce raul a fost produs. Nu stim decat sa analizam CORECT postum, sa ne dam seama ca vrem sa avem incredere in celalalt, sa ne fie confident decat dupa ce acesta s-a saturat de cat a incercat sa ne deschida sufletul. Stim sa vorbim..si ce? Daca pierdem momentul cand trebuie sa vorbim, degeaba stim.

Avem ratiune, avem gandire. Si atunci de ce avem proverbe precum "Da Doamne Romanului mintea de pe urma"? Pentru ca iarasi ratam momentul. RATAM, RATAM si iar RATAM! Si pe urma ne dam seama ca am ratat.

Gandim, analizam si ne dam seama - Doamne cum am putut sa ratez momentul, cum nu am spus nimic?!. Halal, Gandire! Halal, Ratiune!

Niste primate care actionam in impulsuri de moment - necugetate, izvorate din dorinta noastra de a ne distruge si de a distruge - asta suntem noi oamenii!

Spunem "te iubesc" si ne simtim extraordinar ca avem cel mai frumos sentiment din lume, ca suntem capabili sa-l avem. Si in loc sa=l protejam, ne aruncam in certuri inutile, in ambitii fara sens si in ULTIMATUMURI aiurea.

In loc sa-i spunem celui de langa noi cat de mult ne bucuram ca e cu noi, ca avem doar o viata si ca ne bucuram ca (macar o parte din ea) o petrecem impreuna, cautam sa avem noi avantaj in fata lui. Si nu numai in iubire, peste tot - cu prietenii, cu colegii etc. "Lasa ca ii arat eu..sa vada ca nu sunt fraier", de parca ar mai trebui sa demonstram asta. Suntem toti fraieri. Ne batem joc de ce avem si de multiplele daruri pe care le avem.

Nici cainii nu se distrug asa. Se imperecheaza, se joaca, incearca sa protejeze teritoriul de straini, dar pe ai lor nu ii distrug. Nu au "limbajul articulat!", "gandirea", "simtirea" dar nu au nici idiotenia caracteristica oamenilor.

Nu se gandesc, mai intai, cum sa "castige" lupta cu celalalt (iubit(a), prieten(a), coleg(a)) etc) si apoi cum sa se bucure de el(ea), de timpul petrecut impreuna, de viata.

Ne pierdem in "lupta" asta care e doar in mintea noastra, in GANDIREA noastra...Care gandire? Niste primate astea suntem.

TREZIREAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!