In vartejul continuu al luptei pentru supravietuire (nu numai economica dar mai ales umana), nu pot sa nu remarc o realitate trista - involutia sentimentelor umane.
Trecem treptat (daca nu deja suntem acolo) de la "Pe aripile vantului" la "Sex si coruptie", eliminam vise si emotii trecand totul intr-un model economico-rational.
Dai tu, dau si eu. Nu care cumva sa depasesc poate si cu o picatura "contributia" ta. Ce am castigat eu din "chestia" asta? Ce sentimente...lasa ca "alea" trec - castigul concret, palpabil si sec!
Fiecare pas e calculat ca intr-un joc de sah dur - daca eu "mut" asa, el(ea) are urmatoarele posibilitati: x, y, z. Trebuie sa fim cu un pas inaintea celuilalt si, mai ales, trebuie "SA CASTIGAM".
Ce? Nu mai conteaza...important e sa l vedem pe celalalt cum se incovoiaza sub tristete, amaraciune. Sa observam triumfatori ca se sufoca si ca nu mai stie pe ce lume e.
In acel moment, sub betia unei "victorii" alienabile, fie dam lovitura de gratie (bine i-am facut!), fie, cu o superioritate imbecila, simulam mila si compasiunea (ca in bancul acela de prost gust - Un om isi ia la bataie jumatatea care, oripilata, incepe sa tipe - "Sariti, ma omoara"! Replica agresorului vine senin - "Hai ma ca am glumit si eu cu tine!").
"Sentiment inalt? Uitare de sine? Dor? Dorinta apriga si naucitoare?..." - vorbe in cartile din biblioteca. Calculele de tip economic sunt cele mai importante. Uniunea (certificata sau nu) este pusa sub semnul (ptiu) socotelilor. Colecta e in floare si guverneaza orice urma de sentiment. Cui nu i place sa stea deoparte. Lumea e rea si dura, domn'le, eu trebuie sa asigur VIITORUL!
Care viitor? Cum care? Ala economic cu multe conturi si bani si case! Pai si sentimentele???
Lasa ca vede el. Nu stiti, dragostea trece prin stomac.
Si in acel punct, totul se solidifica, devine dur ca de piatra. Lovita in plin, iubirea se ascunde intr-un colt. Este pusa dupa gratii si pazita bine de elemente precum avaritie, frustrare, rautate, prostie! Un sir intreg de complexe mascate sub mantia aparent binevoitoare a protectiei indragostitului(indragostitei) (eh..lasa ca nu mai e obiectiv(a)...e orbit(a) de dragoste) se revarsa urat mirositor. Acopera orice posibila razvratire, orice lacrima, orice oftat. Totul se innegreste si albul (ca al unei rochii de mireasa) devine cenusiu si urat (spre bucuria triumfatoarea a detractorilor). Mandri de isprava lor, contabilizeaza inca un inec in mlastina urata in care ei isi traiesc viata. Sloganul "Daca eu nu sunt/nu am fost fericit(a), nu voi lasa nici pe altii" troneaza la loc de cinste in haznaua pe care astfel de fiinte imposibile o populeaza si care vor sa ingroape orice posibila urma de "ALB".
Din pacate, totul in jur ajuta. Alienarea relatiilor umane - sub masca pretentioasa a "socializarii online", superficialitatea crasa - "datorata" gresit vitezei unei ere tehnologice si, nu in ultimul rand, diluarea incredibila a sentimentului de iubire (de Dumnezeu, a aproapelui etc) ajuta enorm la raspandirea toxicitatii si miasmelor otravitoare pe care "ne-oamenii" le emana din lumea lor mica si rece.
Mai avem o sansa? Sigur ca da! Niciodata nu se va pierde acea sansa. Important e sa nu renuntam si, mai ales, sa nu lasam incarcerat sentimentul de iubire! Pe baza lui se poate cladi tot ce e frumos si el poate apara in orice situatie. Chiar si cand unii vor sa-l siluiasca tratand totul ca la piata si aruncand propriile frustrari orbiti de gelozie!!!
Trecem treptat (daca nu deja suntem acolo) de la "Pe aripile vantului" la "Sex si coruptie", eliminam vise si emotii trecand totul intr-un model economico-rational.
Dai tu, dau si eu. Nu care cumva sa depasesc poate si cu o picatura "contributia" ta. Ce am castigat eu din "chestia" asta? Ce sentimente...lasa ca "alea" trec - castigul concret, palpabil si sec!
Fiecare pas e calculat ca intr-un joc de sah dur - daca eu "mut" asa, el(ea) are urmatoarele posibilitati: x, y, z. Trebuie sa fim cu un pas inaintea celuilalt si, mai ales, trebuie "SA CASTIGAM".
Ce? Nu mai conteaza...important e sa l vedem pe celalalt cum se incovoiaza sub tristete, amaraciune. Sa observam triumfatori ca se sufoca si ca nu mai stie pe ce lume e.
In acel moment, sub betia unei "victorii" alienabile, fie dam lovitura de gratie (bine i-am facut!), fie, cu o superioritate imbecila, simulam mila si compasiunea (ca in bancul acela de prost gust - Un om isi ia la bataie jumatatea care, oripilata, incepe sa tipe - "Sariti, ma omoara"! Replica agresorului vine senin - "Hai ma ca am glumit si eu cu tine!").
"Sentiment inalt? Uitare de sine? Dor? Dorinta apriga si naucitoare?..." - vorbe in cartile din biblioteca. Calculele de tip economic sunt cele mai importante. Uniunea (certificata sau nu) este pusa sub semnul (ptiu) socotelilor. Colecta e in floare si guverneaza orice urma de sentiment. Cui nu i place sa stea deoparte. Lumea e rea si dura, domn'le, eu trebuie sa asigur VIITORUL!
Care viitor? Cum care? Ala economic cu multe conturi si bani si case! Pai si sentimentele???
Lasa ca vede el. Nu stiti, dragostea trece prin stomac.
Si in acel punct, totul se solidifica, devine dur ca de piatra. Lovita in plin, iubirea se ascunde intr-un colt. Este pusa dupa gratii si pazita bine de elemente precum avaritie, frustrare, rautate, prostie! Un sir intreg de complexe mascate sub mantia aparent binevoitoare a protectiei indragostitului(indragostitei) (eh..lasa ca nu mai e obiectiv(a)...e orbit(a) de dragoste) se revarsa urat mirositor. Acopera orice posibila razvratire, orice lacrima, orice oftat. Totul se innegreste si albul (ca al unei rochii de mireasa) devine cenusiu si urat (spre bucuria triumfatoarea a detractorilor). Mandri de isprava lor, contabilizeaza inca un inec in mlastina urata in care ei isi traiesc viata. Sloganul "Daca eu nu sunt/nu am fost fericit(a), nu voi lasa nici pe altii" troneaza la loc de cinste in haznaua pe care astfel de fiinte imposibile o populeaza si care vor sa ingroape orice posibila urma de "ALB".
Din pacate, totul in jur ajuta. Alienarea relatiilor umane - sub masca pretentioasa a "socializarii online", superficialitatea crasa - "datorata" gresit vitezei unei ere tehnologice si, nu in ultimul rand, diluarea incredibila a sentimentului de iubire (de Dumnezeu, a aproapelui etc) ajuta enorm la raspandirea toxicitatii si miasmelor otravitoare pe care "ne-oamenii" le emana din lumea lor mica si rece.
Mai avem o sansa? Sigur ca da! Niciodata nu se va pierde acea sansa. Important e sa nu renuntam si, mai ales, sa nu lasam incarcerat sentimentul de iubire! Pe baza lui se poate cladi tot ce e frumos si el poate apara in orice situatie. Chiar si cand unii vor sa-l siluiasca tratand totul ca la piata si aruncand propriile frustrari orbiti de gelozie!!!
Comentarii
Iubirea, visarea, dorul, emotia unei strangeri de mana, a unei mangaieri... toate acestea se bagatelizeaza si sunt umbrite de tot ce inseamna material, rational, profit. Toate sentimentele frumoase sunt anihilate de "gura lumii" sau de viteza cu care se petrece totul din cauza (nu datorita!) evolutiei tehnologiei si, de ce nu, a economiei. Nu stim, sau pur si simplu nu mai dorim, sa discernem unde ne poate ajuta si unde ne poate afecta acest "motoras" in continua dezvoltare. Ne lasam purtati de val si uitam sensul (evident, bun) expresiei "Traieste clipa!". Sunt vremuri demult apuse acelea in care se stabilea o intalnire (in parc, nu la nu stiu ce club de fitze!) de pe o zi pe alta si apoi toata ziua stateai si visai sau rememorai intalnirea de cu o seara inainte. Acum totul se stabileste online, notiunea de mister nu mai exista, nu acceptam decat daca are nu stiu ce masina sau iesim in nu stiu ce club, restaurant scump... Ca doar tre' sa ma vada X sau Y ca "mi-am tras" prieten cu bani!
Dar, asa cum bine ai spus, mai avem o sansa! Totul depinde de noi, de cei care ne dorim sa pastram iubirea clasica, iubirea aceea ascunsa printre "cartile din biblioteci", iubirea pastrata de petalele de flori puse la presat si care ar spune multe daca ar putea vorbi; acea iubire care simti ca te inalta si care te lasa sa visezi; acea iubire care te face sa te simti bine si care te indeamna sa iti doresti sa il vezi si pe celalalt ca se simte bine. E un sentiment din ce in ce mai rar... Iubirea de astazi e egoista, e interesata, e in continua cautare a binelui propriu... Din pacate, persoana care iubeste sincer este "pacalita" de partener care, ca un actor iscusit, isi schimba masca in functie de conjunctura in care se afla. S-a pierdut semnificatia celor 2 cuvinte simple dar pline de inteles: "Te iubesc!". Acestea, cand sunt spuse ar trebui sa vina ca o incununare a tot ce e mai pur si mai curat intre 2 suflete, ar trebui sa fie punctul care formeaza cercul-platosa din jurul unui cuplu si care ii va ajuta permanent sa infrunte "nimicurile" vietii. Sunt doua cuvinte care sudeaza si promit pastrarea la distanta a factorilor externi si nocivi dragostei lor...
Sa invatam din nou ce e iubirea, sa ii intrebam pe parintii sau pe bunicii nostri. Sa consimtim ca iubirea inseamna respect, inseamna intelegere, inseamna acceptare, inseamna lucruri, cuvinte si gesturi marunte dar pline de semnificatie. Daca vorbim la singular ca vrem sa ne fie bine si apoi pretindem ca iubim, inseamna ca nu stim de fapt ce e iubirea...
A invata sa iubesti nu e greu dar nici nu e "sinonim" cu EU ci cu NOI...
In timpul comunismului, mincarea rationala insemna "putin pentru fiecare", cartele la piine, zahar si ulei. Numai ca putinul ala, rationalizat, nu ajungea nici macar la toata lumea.
Apoi mai e sensul in care pui mintea la treaba. Adica sentimentele tale el dramui, le imparti cu parcimonie intre, sa zicem, cei 10 copii, pe care ii ai intr-o viata. Sau intre cei 7 preiteni pe care ti i-ai facut in liceu si facultate.
Cred ca poate ar fi fost bine sa vorbesti de secularizarea iubirii, globalizarea interesului, care trece peste sentimente.
Se pare ca ai prieteni care trec prin mari drame, de ai scris asa de dur. Nu-i rau sa-i ajuti, aratindu-le ca le esti alaturi. Dar chiar s-au indreptat lucrurile, daca ti-ai spus parerea? S-a schimbat ceva?
Ca prieten, imi dau seama ca esti alaturi de el, pentru ca am inteles ca e vorba de un prieten. Dar CEA care a rationalizat prea mult iubirea? Cu ea cum ramine?
Si eu sunt barbat. Numai ca EU am fost cel care am parasit-o pe ea. Eram prea rational, cum spui tu. Si nu-mi pasa de ea. Dar acum imi dau seama ca mi-am secularizat inima. Acum nu mai simt nimic pentru nimeni.
As fi vrut sa am prieteni care sa-mi spuna, asa cum faci tu pentru prietenul tau, ca fac greseala vietii mele, dar nu am avut. Iar acum nu mai am nimic: nici prieteni, nici pe ea.
Iti multumesc pentru articol.