Totul ar trebui sa fie alb.
Ne dorim sa nu mai vorbim de negru, de sumbru si urat. Nu vrem nici macar gri-ul indecis si fara orizont. Vrem (eu asa cred) ALBUL. In orice situatie, pe orice plan, "albul" si ce simbolizeaza e (sau ar trebui) sa fie tinta noastra.Si atunci...
In momentul in care vedem stoluri de "pasari" negre din jur, cautam totusi "porumbita". Printre atatea voci false si mieroase, prefacute si fara sens, cautam "penajul" alb curat si "trilul" adevarat. Vrem "cantecul" care sa ne bucure sufletul nu sa l invenineze. Vrem farmecul unei "porumbite" adevarate care sa poata sa acopere croncanitul imbecil si nesimtit al "suratelor" negre din jur.
In momentul in care identificam "porumbita" (sau credem ca am gasit-o), totul incepe sa capete sens. Puterile cresc, "albul" capata curaj. Apar situatii negre, dar le depasim pentru ca suntem convinsi ca ... totul trebuie sa fie alb. Incantati de "trilul" ei, incepem un vis frumos. Parca notele dulci pe care le auzim in tet-a-tet-ul cu "porumbita" sunt numai pentru noi. Au tonalitatea protectoare si inaltatoare pe care numai de la "porumbita innamorata" le putem auzi si simti. Nimic nu mai conteaza, albul e la putere! Dar..
Din pacate, de multe ori, notele sunt false. Octavele luate prea sus si prea repede se razbuna. "Albul" simtit incepe sa paleasca. Ne dam seama ca trilurile susurate in ureche cu atata aplomb nu mai sunt "exclusive". Cantecul se indreapta si spre alte urechi deja ciulite. Cantecul spre noi e din ce in ce mai infundat si mai fals, cu deviatii nedorite. "Porumbita" e deja extenuata dupa eforturile depuse pentru a cuceri alte "simturi" si alte "urechi". E plictisita ca nu se poate concentra pe noua directie si cauta motive sa nu mai cante la vechiul "auditoriu".
In acel moment, penajul ei se degradeaza... Incearca sa se scuture, sa scape din "stransoarea" pe care, cu putin timp in urma, si o dorise atat de mult. Se zbate, canta fals ba chiar...incepe sa croncane. Refuza sa recunoasca ca "trilul" nu a fost exclusiv si cauta evadari false. Motivatii de colivie prea larga sau de asumari triviale iau locul "trilului" cristalin de pana atunci.
In final ajunge sa recunoasca motivul "falsitudinii" simfonice. Si atunci, brusc, penajul se transforma. Cade albul pe care l-am cautat cu indarjire. Isi face loc vestitul "negru" iar "porumbita" isi reia locul ei corect de croncanitoare mieroasa si fara scrupule. Isi pierde aura ei speciala si reintra in stolul pe care speram sa l indepartam cu ajutorul ei.
Si atunci, albul a mai pierdut o batalie. Negrul si a luat iar (pentru a nu stiu cata oara) nasul la purtare, mandru ca a pacalit inca un "vanator". Concluzia e foarte trista: - Incredibila innamorata s-a dovedit, de fapt, o simpla...cioara vopsita.
Ne dorim sa nu mai vorbim de negru, de sumbru si urat. Nu vrem nici macar gri-ul indecis si fara orizont. Vrem (eu asa cred) ALBUL. In orice situatie, pe orice plan, "albul" si ce simbolizeaza e (sau ar trebui) sa fie tinta noastra.Si atunci...
In momentul in care vedem stoluri de "pasari" negre din jur, cautam totusi "porumbita". Printre atatea voci false si mieroase, prefacute si fara sens, cautam "penajul" alb curat si "trilul" adevarat. Vrem "cantecul" care sa ne bucure sufletul nu sa l invenineze. Vrem farmecul unei "porumbite" adevarate care sa poata sa acopere croncanitul imbecil si nesimtit al "suratelor" negre din jur.
In momentul in care identificam "porumbita" (sau credem ca am gasit-o), totul incepe sa capete sens. Puterile cresc, "albul" capata curaj. Apar situatii negre, dar le depasim pentru ca suntem convinsi ca ... totul trebuie sa fie alb. Incantati de "trilul" ei, incepem un vis frumos. Parca notele dulci pe care le auzim in tet-a-tet-ul cu "porumbita" sunt numai pentru noi. Au tonalitatea protectoare si inaltatoare pe care numai de la "porumbita innamorata" le putem auzi si simti. Nimic nu mai conteaza, albul e la putere! Dar..
Din pacate, de multe ori, notele sunt false. Octavele luate prea sus si prea repede se razbuna. "Albul" simtit incepe sa paleasca. Ne dam seama ca trilurile susurate in ureche cu atata aplomb nu mai sunt "exclusive". Cantecul se indreapta si spre alte urechi deja ciulite. Cantecul spre noi e din ce in ce mai infundat si mai fals, cu deviatii nedorite. "Porumbita" e deja extenuata dupa eforturile depuse pentru a cuceri alte "simturi" si alte "urechi". E plictisita ca nu se poate concentra pe noua directie si cauta motive sa nu mai cante la vechiul "auditoriu".
In acel moment, penajul ei se degradeaza... Incearca sa se scuture, sa scape din "stransoarea" pe care, cu putin timp in urma, si o dorise atat de mult. Se zbate, canta fals ba chiar...incepe sa croncane. Refuza sa recunoasca ca "trilul" nu a fost exclusiv si cauta evadari false. Motivatii de colivie prea larga sau de asumari triviale iau locul "trilului" cristalin de pana atunci.
In final ajunge sa recunoasca motivul "falsitudinii" simfonice. Si atunci, brusc, penajul se transforma. Cade albul pe care l-am cautat cu indarjire. Isi face loc vestitul "negru" iar "porumbita" isi reia locul ei corect de croncanitoare mieroasa si fara scrupule. Isi pierde aura ei speciala si reintra in stolul pe care speram sa l indepartam cu ajutorul ei.
Si atunci, albul a mai pierdut o batalie. Negrul si a luat iar (pentru a nu stiu cata oara) nasul la purtare, mandru ca a pacalit inca un "vanator". Concluzia e foarte trista: - Incredibila innamorata s-a dovedit, de fapt, o simpla...cioara vopsita.
Comentarii
chiar daca de data asta "surata" neagra a invins nu trebuie sa o lasam sa castige razboiul.
daca tot am pomenit de basme la inceput, reamintesc ca tot timpul aceasta lupta dintre bine si rau a fost evidentiata (si nu numai in basme), dar, pana la urma binele castiga.
asadar, locul rezervat porumbitei albe nu trebuie sa il lasam gol doar pentru a ne apara de o noua "cioara" ci sa lasam loc unei alte fapturi albe care incearca sa ne cucereasca.
si, pana la urma, porumbita va ramane "porumbita alba" pentru tot restul vietii fermecandu-ne cu "trilul care sa ne bucure sufletul"...
Mai pustilor, noaptea, toate ciorile sunt negre! Asta nu inseamna ca reciproca e valabila.
Cine e numai alb sau numai negru? Haideti sa fim sinceri si sa recunoastem: NIMENI. Tori avem griurile noastre.
Sa vedem insa partea plina a paharului, sa fim luminosi pentru a vedea LABUl dupa care tinjim!
Spor la iluminat!