In fata a doua mese pline cu platouri, o ceata intreaga de oameni cauta sa si faca loc sa mai "apuce" din bunatatile expuse. Farfuriile de plastic sunt abandonate langa furculitele uitate. Mainile devin "instrumente" de baza - atat pentru insfacarea "prazii" cat si pentru lupta cu vecinul de "foame". Satisfacute, gurile pline si manjite abia articuleaza inceputul unei conversatii. Trebuie sa dea impresia ca au venit asa "pentru discutie" si nu pentru "papica" de final. Hahaitul multumit al "victoriosilor" a dublat de icnetele celor sositi mai tarziu si, pentru care, umplerea matului pare o "Fata Morgana". Toti sunt la baza piramidei de nevoi umane dar nu vor sa urce. Se simt bine acolo. Au nevoie de "paine", circul si l fac singuri.Ce mai conteaza subiectul? Important e obiectul. Trebuie sa simta alunecand pe gat, dupa o plescaiala aferenta, pentru a simti ca traiesc.
Noi, oamenii in general, am evoluat (si evoluam) urat. Iar, noi, romanii, in particular, ducem la extrem totul. Evoluam urat (sau involuam, mai bine zis) si ne place. Cu puterea haitei, sfasiem orice incercare de normalitate. Spargem visem si construim cosmare. Am intors vestita piramida a nevoilor umane cu fundul in sus - "papica" fiind, ca o bijuterie, chiar in varf!
Vrei o afacere de succes? Deschide (la alegere) shaormarie, covrigarie, patiserie, hamburgherie etc.
Vrei un eveniment cu ecou in piata? Mini-pateurile, mini-sanvisurile si mini-prajiturile sunt cheia spre succes.
Vrei o lansare de efect (orice produs)? Ai grija sa nu lipseasca o bomboana, o aluna, o maslina...
Nu va temeti - "papicarii" si chibitii lor au justificarea pregatita. Vina apartine anilor '80 cand comunistii (mama lor!) ne-au luat orice urma de respect, punandu-ne cartela in mana si facandu-ne sa ne "sfasiem" in fata galantarelor goale. Si d-aia, orice (posibil) festin se transforma in lupta "covrigului", orice oportunitate sanvisara provoaca indepartarea inhibitiilor si eliminarea sentimentelor de prietenie/omenie/mila/jena.
Din pacate, "papicarii" nu sunt cei care au suferit (real) atunci. Majoritatea dintre ei e sfioasa in astfel de momente. Nu da buzna, nu da navala. Are o oarecare neincredere (e pentru noi acest festin?) si (mereu) un bun-simt. Oamenii de 40-50 de ani (care au resimtit din plin acea perioada) nu si-au schimbar prioritatile: mananca sa traiasca nu traiesc ca sa manance!
"Papicarii" sunt cei pe care ar trebui sa se sprijine tara asta. Segmentul 16-35 ani e cel care refuza sa vada dincolo de matul personal. Nevoia lor de ingurgitare nu include si parte spirituala. Masa, mancarea, hrana, fooood e telul de baza.
Dresati cu prajituri, impunsi cu sanvisuri si limitati in saorme, "eroii" nostri nu mai cred in vise, nu mai construiesc, nu mai "compun cu burta goala". Intrebarile de baza sunt "E de papica?" si "ce mi iese?". Unde, pentru a doua intrebare, scopul final e tot...burta. Daca imi iese "banu'", pot sa mi iau mititei si dau drumu la maxim lu pretenu' Guta si sa "SIMT CA TRAIESC". Sau (hai sa nu discriminez), sa iau "paycheck-ul", sa ascult house si sa "umplu stomacu".Cu oameni aflati la baza piramidei, nu poti sa construiesti. Ii poti dresa si manipula (ceea ce fac "baietii destepti" de la varf).
Sper sa nu ne transforme pe toti in "morloci". Sper sa ne dam seama ca "papica" e mijlocul nu scopul. Sper ca numarul "papicarilor" sa nu mai creasca! Ba mai mult, sper ca unii dintre ei sa si revina. E vreo sansa sau speranta...a murit?
Noi, oamenii in general, am evoluat (si evoluam) urat. Iar, noi, romanii, in particular, ducem la extrem totul. Evoluam urat (sau involuam, mai bine zis) si ne place. Cu puterea haitei, sfasiem orice incercare de normalitate. Spargem visem si construim cosmare. Am intors vestita piramida a nevoilor umane cu fundul in sus - "papica" fiind, ca o bijuterie, chiar in varf!
Vrei o afacere de succes? Deschide (la alegere) shaormarie, covrigarie, patiserie, hamburgherie etc.
Vrei un eveniment cu ecou in piata? Mini-pateurile, mini-sanvisurile si mini-prajiturile sunt cheia spre succes.
Vrei o lansare de efect (orice produs)? Ai grija sa nu lipseasca o bomboana, o aluna, o maslina...
Nu va temeti - "papicarii" si chibitii lor au justificarea pregatita. Vina apartine anilor '80 cand comunistii (mama lor!) ne-au luat orice urma de respect, punandu-ne cartela in mana si facandu-ne sa ne "sfasiem" in fata galantarelor goale. Si d-aia, orice (posibil) festin se transforma in lupta "covrigului", orice oportunitate sanvisara provoaca indepartarea inhibitiilor si eliminarea sentimentelor de prietenie/omenie/mila/jena.
Din pacate, "papicarii" nu sunt cei care au suferit (real) atunci. Majoritatea dintre ei e sfioasa in astfel de momente. Nu da buzna, nu da navala. Are o oarecare neincredere (e pentru noi acest festin?) si (mereu) un bun-simt. Oamenii de 40-50 de ani (care au resimtit din plin acea perioada) nu si-au schimbar prioritatile: mananca sa traiasca nu traiesc ca sa manance!
"Papicarii" sunt cei pe care ar trebui sa se sprijine tara asta. Segmentul 16-35 ani e cel care refuza sa vada dincolo de matul personal. Nevoia lor de ingurgitare nu include si parte spirituala. Masa, mancarea, hrana, fooood e telul de baza.
Dresati cu prajituri, impunsi cu sanvisuri si limitati in saorme, "eroii" nostri nu mai cred in vise, nu mai construiesc, nu mai "compun cu burta goala". Intrebarile de baza sunt "E de papica?" si "ce mi iese?". Unde, pentru a doua intrebare, scopul final e tot...burta. Daca imi iese "banu'", pot sa mi iau mititei si dau drumu la maxim lu pretenu' Guta si sa "SIMT CA TRAIESC". Sau (hai sa nu discriminez), sa iau "paycheck-ul", sa ascult house si sa "umplu stomacu".Cu oameni aflati la baza piramidei, nu poti sa construiesti. Ii poti dresa si manipula (ceea ce fac "baietii destepti" de la varf).
Sper sa nu ne transforme pe toti in "morloci". Sper sa ne dam seama ca "papica" e mijlocul nu scopul. Sper ca numarul "papicarilor" sa nu mai creasca! Ba mai mult, sper ca unii dintre ei sa si revina. E vreo sansa sau speranta...a murit?
Comentarii
Un temut critic de la noi spunea că, până a se îmbolnăvi, când putea mânca de toate - și bea de toate! - putea să scrie despre cărți lejer, fără încrâncenări, fără partis-pris-uri. De când ține regim de viață - adică de mâncare și băutură - îi rade pe toți, în stânga și în dreapta. Bine că nu-și aruncă în aer propriul job, adicătelea de critic.
De foame se rezistă mai mult decât de sete. „Păpicarii” de care vorbești, după ce se înfruptă, trebuie să stingă totul cu udătură. Și astfel se mai înmoaie. Hai să nu-i certăm prea tare pentru ceea ce le iese, cât pentru faptul că nu sunt recunoscători pentru asta. Când se vor trezi? Când vor trebui să crească unu-doi-trei copii și-și vor da seama că nu pot decât să le hrănească nici măcar stomacul, ce să mai spun de spirit?
Sau „păpicarii” vor rămâne niște oameni singuri, doar ei cu păpica lor, singuraticii sociali, de care nimeni nu se mai apropie?