Impins de pardalnica de foame, m-am avantat catre un restaurant cu meniu de pranz. Pentru 10 ron, puteai sa iei (la alegere) ciorba, felul doi si un desert. Oferta era atragatoare si parca as fi vrut ceva cald. Cum ar spune nord-americanii - "long story short" - am ales ce voiam sa mananc, am cerut sa-mi fie pus la pachet si (multumit) m-am indreptat catre casa de marcat pentru a plati. Verdictul a venit sec - "11 ron".
Trezit din reverie, evident, am intrebat - "Cum asa? Meniul e 10 ron. Nu am luat nimic in plus". "Ba da... (n.b: mi-a soptit aproape tainic taxatorul) Caserolele!! Este 50 de bani caserola...".Nu mai conta ca nu am mai stat la masa, ca nu au mai strans dupa mine farfuriile, nu le-au mai spalat...conta ca am "consumat" doua caserole. Am zambit..si am platit RON-ul in plus.
Mi-am dat seama apoi ca acesti "50 de bani caserola" reprezinta o stare de fapt pentru noi romanii (din cele mai vechi timpuri - cum ar zice unii). Nu am fost capabili sa depasim meschinaria, stilul asta harciogaresc de a stoarce eventualul client/cumparator/oaspete/turist de tot ce se poate lua.
Ba mai mult, as putea spune, ne-am impiedicat permanent "la mal". Ne-am diversificat serviciile si am imprumutat tot felul de concepte (all inclusive, bed and breakfast si mai stiu eu ce alte incluziuni).
Dar avaritia si smecheria nu s-au schimbat. Am ramas tot fanarioto-otomani cu baze latine. I-am oferit clientului meniuri all-inclusive (pentru sarbatori sau sejururi), dar mai venim cu "servetel's cost" (dupa cum am auzit mai deunazi). Nu stiti ce inseamna? Pai e o combinatie intre bacsis, costul curateniei ulterioare si efortul logistic al...asezarii meselor. Inca un "mizilic" de 10% din factura finala..dar na "ca ne cunoaste" ne reduce la 5%. A sunat ca in filmul lui N.Caranfil - "Filantropica" - "Preturile pe care le vedeti e cele din meniu doar ca ele nu e la portie ci la 100 de grame".
Si asta s-a intamplat indiferent de tabara in care ne-am aflat. Originile smecheresti nu ne-au tradat nici cand, pusi in fata unei situatii de "50 de bani...caserola", am reactionat. Si nu asa cum mi-as fi dorit eu - renuntand sa mai cumparam, denuntand idiotenia unei astfel de "cost". Nu! Compatriotii nostri (noi - cum imi place sa zic) am aplicat vechiul principiu "sa moara si capra vecinului". Am inceput sa devenim strangatori. Lampile din camerele de hotel, vesela de la restaurant, olivierele si tot asa au devenit tinte sigure sub mana rapida si perfect lipicioasa a platitorilor de "caserole". Sub spectrul lui "m-au taxat? i-am facut!" si cu deviza "nu se stie cand imi trebuie chiar daca mai am 50 (de suluri) acasa", nu am mai tinut seama de nici o norma/regula sau impuls de buna-cuviinta. Am transformat un slogan pe care tot il aud intr-un spot publicitar - "Va rugam sa ne scuzati / Nu producem cat furati" in "N-are rost sa renuntam / Mai bine hai cu totii sa furam!".
Lucrurile marunte ne-au furat mai mereu atentia. Pe principiu "Da de ce....", am uitat sa mai intoarcem si celalalt obraz sau sa incercam sa indreptam lucrurile. "ACUM-ul" a acaparat tot, nu mai gandim in perspectiva si rezonam doar la cancanuri si picanterii. Traim pentru "a i-o zice" celui de langa noi, pentru "a intra cu bocancii" in viata (pe vremuri) intima a celor din jur, pentru a ne "zbiera" vestitul talent in fata camerelor de filmat sau pentru a primi lectii pana la umilire (in sensul rau) de la "autoritati" indoielnice (care - chipurile - stiu sa gateasca dar care "dau prin razatoare", la fiecare aparitie, limba romana).Ne-am oprit la caserole si am uitat continutul.
50 de bani caserola nu e o problema! Devine insa una atunci cand suntem dispusi sa pierdem busola logicii, directia bunului-simt pentru un pumn de monezi. Si atunci, cu caserolele in mana, o sa ajungem sa ne cantam toti (acompaniati de telefonul mobil) insomnia specifica (mai nou) verii. Ptiu drace!!!
Trezit din reverie, evident, am intrebat - "Cum asa? Meniul e 10 ron. Nu am luat nimic in plus". "Ba da... (n.b: mi-a soptit aproape tainic taxatorul) Caserolele!! Este 50 de bani caserola...".Nu mai conta ca nu am mai stat la masa, ca nu au mai strans dupa mine farfuriile, nu le-au mai spalat...conta ca am "consumat" doua caserole. Am zambit..si am platit RON-ul in plus.
Mi-am dat seama apoi ca acesti "50 de bani caserola" reprezinta o stare de fapt pentru noi romanii (din cele mai vechi timpuri - cum ar zice unii). Nu am fost capabili sa depasim meschinaria, stilul asta harciogaresc de a stoarce eventualul client/cumparator/oaspete/turist de tot ce se poate lua.
Ba mai mult, as putea spune, ne-am impiedicat permanent "la mal". Ne-am diversificat serviciile si am imprumutat tot felul de concepte (all inclusive, bed and breakfast si mai stiu eu ce alte incluziuni).
Dar avaritia si smecheria nu s-au schimbat. Am ramas tot fanarioto-otomani cu baze latine. I-am oferit clientului meniuri all-inclusive (pentru sarbatori sau sejururi), dar mai venim cu "servetel's cost" (dupa cum am auzit mai deunazi). Nu stiti ce inseamna? Pai e o combinatie intre bacsis, costul curateniei ulterioare si efortul logistic al...asezarii meselor. Inca un "mizilic" de 10% din factura finala..dar na "ca ne cunoaste" ne reduce la 5%. A sunat ca in filmul lui N.Caranfil - "Filantropica" - "Preturile pe care le vedeti e cele din meniu doar ca ele nu e la portie ci la 100 de grame".
Si asta s-a intamplat indiferent de tabara in care ne-am aflat. Originile smecheresti nu ne-au tradat nici cand, pusi in fata unei situatii de "50 de bani...caserola", am reactionat. Si nu asa cum mi-as fi dorit eu - renuntand sa mai cumparam, denuntand idiotenia unei astfel de "cost". Nu! Compatriotii nostri (noi - cum imi place sa zic) am aplicat vechiul principiu "sa moara si capra vecinului". Am inceput sa devenim strangatori. Lampile din camerele de hotel, vesela de la restaurant, olivierele si tot asa au devenit tinte sigure sub mana rapida si perfect lipicioasa a platitorilor de "caserole". Sub spectrul lui "m-au taxat? i-am facut!" si cu deviza "nu se stie cand imi trebuie chiar daca mai am 50 (de suluri) acasa", nu am mai tinut seama de nici o norma/regula sau impuls de buna-cuviinta. Am transformat un slogan pe care tot il aud intr-un spot publicitar - "Va rugam sa ne scuzati / Nu producem cat furati" in "N-are rost sa renuntam / Mai bine hai cu totii sa furam!".
Lucrurile marunte ne-au furat mai mereu atentia. Pe principiu "Da de ce....", am uitat sa mai intoarcem si celalalt obraz sau sa incercam sa indreptam lucrurile. "ACUM-ul" a acaparat tot, nu mai gandim in perspectiva si rezonam doar la cancanuri si picanterii. Traim pentru "a i-o zice" celui de langa noi, pentru "a intra cu bocancii" in viata (pe vremuri) intima a celor din jur, pentru a ne "zbiera" vestitul talent in fata camerelor de filmat sau pentru a primi lectii pana la umilire (in sensul rau) de la "autoritati" indoielnice (care - chipurile - stiu sa gateasca dar care "dau prin razatoare", la fiecare aparitie, limba romana).Ne-am oprit la caserole si am uitat continutul.
50 de bani caserola nu e o problema! Devine insa una atunci cand suntem dispusi sa pierdem busola logicii, directia bunului-simt pentru un pumn de monezi. Si atunci, cu caserolele in mana, o sa ajungem sa ne cantam toti (acompaniati de telefonul mobil) insomnia specifica (mai nou) verii. Ptiu drace!!!
Comentarii